Grup dansând liber într-un studio luminat cald

Unde mișcarea devine liniște.

Un spațiu pentru
regăsire
tine
Mișcare liberă în studio
Despre În Corp

Locul unde muzica
nu te grăbește

În Corp aduce exerciții organice inspirate din dans, floorbarre și yoga, care activează blând musculatura, și improvizație ghidată, singur și în parteneriat.

Nu credem în a forța sau a impune corpului, ci în a adapta și a ajusta pentru fiecare corp. Aici înveți să îți înțelegi ritmul. Fiecare mișcare e o întrebare pusă ție și suntem aici să căutăm răspunsuri împreună.

Ce au simțit ele

Am descoperit că dansul pe bune e cel în care corpul se simte liber, ca în copilărie.

Andreea

Pentru corp e raiul pe pământ. E liniște.

Ecaterina

Mă întorc cu drag în fiecare săptămână, mă simt în siguranță să fiu autentică și să explorez părți din mine pe care nu aș fi avut curajul să le descopăr altfel.

Roxana
Andra Muntenasu
Ghidul tău

Eu sunt Andra

Am creat "În Corp" pentru că mă simțeam stingheră la cursurile de dans, de parcă tot timpul trebuia să demonstrez ceva. Aveam nevoie de acel spațiu cald, ca holul meu de acasă, în care să îmi amintesc câtă bucurie îmi aduce dansul, când e sincer și fără așteptări.

Alege ritmul tău

Fiecare drum începe cu un singur pas.

Jazz Roots
Bd. Regina Elisabeta 28, etaj 1
Duminică
12:00 – 14:00

În Corp